Definitie doua dex98

DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ♢ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ♢ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ♢ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ♢ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ♢ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ♢ (Substantivat) Trei de doi. ♢ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ♢ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae.
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ♢ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ♢ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ♢ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.